Plecat cu mâinile sub cap
Rămân în noaptea amintirii.
Nu pot şi nici nu vreau să scap
Din lanţurile grele ale durerii.
......................
Mă înfăşor în zalele de fier
Mumificând şi inimă şi trup şi tot,
Să mă topesc sub ele-aş vrea! Să pier!
Să râd plângând aş vrea să pot!.
......................
Căci noaptea de visuri coşmar s-a făcut
Şi stelele cad de pe boltă în mare,
Iar luna-ntre norii grei a dispărut
Plăpândă, uimită, pierdută în depărtare.
......................
O muzică divină îmi cânta în urechi,
Acum se aud doar acorduri lugubre
Ce-mi poartă gândul prin cimitirele vechi,
Printre morminte, cruci şi umbre.
.....................
E-o noapte de chaos devastator
Ce smulge firele vieţii strivite,
E chaosul slut şi ne-ndurător
Însetat de imaginea mutelor morminte.
...................
Parca-r vrea să înghită în gura-i de foc
Toate stelele, sorii şi tot universul,
Să le inunde în apocalipticul potop
Ce-i va încununa succesul.
.....................
Un râs sinistru şi haotic
Răsare din pieptul lui înfierat,
Când chipu-i devine tot mai despotic
Iar trupul foarte-ntunecat.
.....................
În agonie durerea-l sugrumă
Extazul însă i se vede-n privire
Din tot universul de foc el adună
Moarte, durere şi nenorocire.
....................
Şi toate simţurile amuţesc
Când oglinzile cerului aruncă foc
Pe un pământ de-acum grotesc,
Trecut prin sabie şi foc.
....................
Un furnicar cuprins de teamă
E falnicul pământ de-altădat’
Cel ce-n univers nu avea seamăn
În gheara morţii-i sfărâmat.
.....................
O moarte ruşinoasă îl apasă,
Durerea cruntă îl sugrumă,
Iar cei ce-şi făceau din el casă
Spun rugăciunea cea din urmă.
.......................
Dar glasul lor e-nnăbuşit
În piepturile goale de aramă,
Căci timpul lor e-aproape de sfârşit
Şi spaţiul de sub ochi li se destramă.
......................
E întuneric linişte şi vid
Şi-o ultimă dâră de fum se pierde în noapte
E-atât de calm, şi-un vânt rece candid,
Trăieşte-n universul fără moarte.
