De ce sunt americanii bătuți în cap

Pentru că dacă ești american și nu ai studiat niciodată IT, nu vei știi niciodată ce e ăla USB, și dacă vrei să folosești în America e-mailul pentru a printa un atach, nu vei putea folosi yahoo-ul la lucru, că ai parole peste tot instalate pentru o zonă de confort cât mai restrânsă și care devinde de-a dreptul inconfortabilă...explicitez

Mă duc azi să printez un document la front desk. Știu de data trecută că nu prea se împacă ei cu USB-ul sau ”UBS”-ul cum îl numesc ei, așa că sunt liniștit că voi putea printa de pe e-mail documentul. Domnișoara îmi sugerează să îi trimit pe e-mailul de la lucru documentul, în momentul în care constat cu stupoare că yahoo-ul este blocat. Zis și făcut, mă duc înapoi, însă documentul nu era încă în inbox, conform aceleiași doamne, atunci, pentru că văd usb port-ul existent în unitatea centrală, propun să aduc hard drive-ul personal extern ca să rezolvăm problema. Totul părea OK. Numai că la întoarcere, o altă doamnă este la birou...și când îi arăt hard-drive-ul negru de la HP, parcă i-am arătat pisica neagră, se uită la el cam speriată și îmi explică faptul că bossul ei nu este de acord ca ea să conecteze niciun alt device la calculator. Mi se pare aproape o glumă și încerc să îi explic că e ok, dacă ea nu stie cum să procedeze, o să îmi ia 30 secunde să dau crtl+p și totul e ok, însă pare mai stabilă pe poziție decât îmi imaginam, și renunț. Celelalte paișpe calculatoare de la front desk, în mod bizar nu au port usb. (suntem în secolul XXI), șa că mi se sugerează să folosesc calculatorul din zona pentru clienți și să printez de acolo pentru că documentele vor merge direct la un printer de la consierge. Numai că acest calculator nu are decât funcția de a deschide ferestre windows, nu poți intra în niciun fișier, deci hard drive-ul redevine nefolositor. Totuși acesta nu are restricție pentru yahoo mail, așa că printez de aici documentul care nu se deschide în niciun format normal, ci într-o nouă fereastră windows, și pentru că are o formă mai deosebită, câteva cuvinte sunt ciuntite.

Cam asta a fost experiența pe care o văd definitorie pentru modul de a gândi al americanilor. Dacă nu au studiat ceva nu au deloc curiozitate sau ingeniozitate ori inventivitate. În toată povestea de azi cea mai comică mi s-a părut fața lor când au văzut hard drive-ul...de neprețuit.

Who am I?

This questions is proabily the hardest question to ask yourself, and get a straight and right answer. Allmost nobody knows who he is in this life, and has to wait for the afterlife to find out the answer for this question. But some people manage to find out at least paratially the answer, some get it pretyy right, and some don't. We can see this from people's face expresion. Usually peoaple who don't know who they are, make the question face often and their life is marked by this question. Some people seem to know who they are, but they are just hidding the questions and that makes things even worst.

As for me I still need to figure out who I am. There are moments, many moments when I am a dreamer, I believe everything will be allright and all is great, then come moments when I have no ideea what to do with my future, and my life, then another moments when I am thinking at this two sides of me and don't know wich is more real than the other. Tomorrow morning I will e a breakfast trainee server in BHC (USA), at night I will be trainee for High Dining Room service. In between shifts I will swim, dive off the diving board, (I am not such a good swimer), I would play tennis as well, but I don't think I'll find a partner for the game. From Thursday to Sunday I work 4 triples, so like 14 hours everyday. When I am going back home I will work for ZIP Travel, and get ready for my wedding. I studied theology. I like all kinds of music, I like to dance. My fiancee and I are together for 6 years. I lived the last 4 out of 5 summer in USA. I also worked as taxi driver, pedicab driver, electric cable assistant, auto cars magazine editor.

All this different parts of my life don't look like a puzzle that actually makes sens, so there are a lots of question marks still to be answered. Where do i fit best? how good am I at doing some tihngs, or how bad? I wish I could see myself sometimes and analize the things I do, so this is definetly a lack of confidence, and sign of the many questions that are running in my head at the moment. This is the first blog I am wrigint in the USA, after nearly 2 months of hard and pleasent work, and it's not really about life here, but aout the questions that traveling can rise.

I am not expecting to actually gain anything by writing down this questions but at least i let them out, maybe in the empty spot they left i can gat some answers someday. But that isn't sure as well, it's still a question.

OMEGALFA (2003)

Plecat cu mâinile sub cap

Rămân în noaptea amintirii.

Nu pot şi nici nu vreau să scap

Din lanţurile grele ale durerii.

......................

Mă înfăşor în zalele de fier

Mumificând şi inimă şi trup şi tot,

Să mă topesc sub ele-aş vrea! Să pier!

Să râd plângând aş vrea să pot!.

......................

Căci noaptea de visuri coşmar s-a făcut

Şi stelele cad de pe boltă în mare,

Iar luna-ntre norii grei a dispărut

Plăpândă, uimită, pierdută în depărtare.

......................

O muzică divină îmi cânta în urechi,

Acum se aud doar acorduri lugubre

Ce-mi poartă gândul prin cimitirele vechi,

Printre morminte, cruci şi umbre.

.....................

E-o noapte de chaos devastator

Ce smulge firele vieţii strivite,

E chaosul slut şi ne-ndurător

Însetat de imaginea mutelor morminte.

...................

Parca-r vrea să înghită în gura-i de foc

Toate stelele, sorii şi tot universul,

Să le inunde în apocalipticul potop

Ce-i va încununa succesul.

.....................

Un râs sinistru şi haotic

Răsare din pieptul lui înfierat,

Când chipu-i devine tot mai despotic

Iar trupul foarte-ntunecat.

.....................

În agonie durerea-l sugrumă

Extazul însă i se vede-n privire

Din tot universul de foc el adună

Moarte, durere şi nenorocire.

....................

Şi toate simţurile amuţesc

Când oglinzile cerului aruncă foc

Pe un pământ de-acum grotesc,

Trecut prin sabie şi foc.

....................

Un furnicar cuprins de teamă

E falnicul pământ de-altădat’

Cel ce-n univers nu avea seamăn

În gheara morţii-i sfărâmat.

.....................

O moarte ruşinoasă îl apasă,

Durerea cruntă îl sugrumă,

Iar cei ce-şi făceau din el casă

Spun rugăciunea cea din urmă.

.......................

Dar glasul lor e-nnăbuşit

În piepturile goale de aramă,

Căci timpul lor e-aproape de sfârşit

Şi spaţiul de sub ochi li se destramă.

......................

E întuneric linişte şi vid

Şi-o ultimă dâră de fum se pierde în noapte

E-atât de calm, şi-un vânt rece candid,

Trăieşte-n universul fără moarte.

6 ANI

  Atât a trecut de când suntem împreună, nu știu dacă e mult sau puțin, dar această aniversare este motiv să îmi aduc aminte momentele frumoase petrecute împreună în acești 6 ani. Aceștia au fost cei mai frumoși ani din viața mea de până acum, ani ai devenirii, ai transformării și ai maturizării. Ani de tinerețe exuberantă, studenție plină de prieteni și de seri în care te vegheam adormind în timp ce scriam lucrări de seminar la calculator. Seri în care îmi pregăteai cafea și cornulețe, zile de naștere când surprindeai pe toata lumea cu delicatesele pregătite sau pur și simplu toate zilele în care îmi umpli cu dragoste existența. De la sărbătorirea intrării la Facultate la Felix, unde am mers cu Dacia ZIB-ul, la concediul din Venetia si Milano unde ți-am dăruit inelul de logodna, toate momentele petrecute împreună umplu un jurnal al fericirii.

Îți mulțumesc pentru că ai fost alături de mine în acești ani și îmi doresc să aniversăm mulți ani împreună și de acum înainte, cu aceleași tabieturi pe care ni le-am format, cu aceeași dragoste și același entuziasm față de viață și frumusețea ei atunci când ești îndrăgostit. 

LA MULTI ANI VICTORIA! TE IUBESC!

EL CLASSICO 2009

A game that rounds up some of the best players in the world has given us tonight one of the best soccer games in latest history. A game of total skills and tactics, a complete fotball where Barcelona has wone with a stoneshing 6-2 on the Bernabeu stadium. Never before has Real Madrid taken 6 goals on this pitch. This game was just unbelivelble for me and for all those who had the chance to watch it. Barcelona has played her best and when she does that there is no soccer team on earth to stop it, this is really a dream team, even more, the best team that ever played football. With last weeks results, Madrid hoped to get back in the fight for the title in La Liga, but Barca has proven that if they didn't scored any goal against Chelsea last wednesday, they will score tonight, and they did scored, making this game to seem like a tennis game, judging by the score. With Henry in unbeliveble shape and Messi as genial as he used us this last months, Barca has played again her extraterestrial football, leaving everybody speachless. You cannot be a football fan and not appreciate the quality of this players. Xavi has made 4! assists in one game, that is really a record, like Ducadam defending 4 penaltyes 20 years ago. Henry had 2 goal occasions, 2 shots on target and 2 goals. This team is not playing football anymore, but is making poetry on pitch. This are not players, but artists, painters who draw the best works of art of this century. Playing like this they most definetly deserve to win the Champions League as well and I just hope that they will play the same superb game against Chelsea on Standford Bridge and go on the final that they need to win, because Barca is mes que un club. And because the world of football deserves a Barca-Manchester UCL final. The image with Henry tells you everything about what Barca players are, pure life and fascination.

Nadal - Quinta la Monte Carlo

Saptămâna trecută, în Duminca de Paşte, la Monte Carlo, un jucător a câştigat premiul cel mare, în capitala europeană a jocurilor a fost singurul care a reuşit Quinta Royala şi a câştigat pe lângă o sumă cu 6 zerouri, încă o pagină în istoria sportului alb. Numele lui este unul cunoscut, dar totuşi îmi place să îl pronunţ de mai multe ori, Nadal, Rafael Nadal, cel care potrivit lui CTP practică: nu tenis, ci raftenis, un fel de tenis dus dincolo de legile fizicii cunoscute de restul jucătorilor umanoizi. Această victorie, a cincea consecutivă pe zgura de la MC, este un preludiu pentru a cincea victorie care ar trebui să urmeze firesc la Rolland Garros, ea marchează o nouă etapă a supremaţiei tenisului total prin care Rafa la doar 22 de ani egalează numărul record de victorii la turnee din Master Series, deţinut până acum de Roger Federer.

Victoria de la MC nu a fost una simplă, Nadal întâlnindu-i în semifinale si finală pe cei mai în formă jucători în acest moment, în următoarea ordine, Andy Murray în semifinale şi Novak Djokovic în finală, aceşti "lupi tineri" ţintind tot mai mult spre locul 2, deocamdată, care se clatină tot mai mult pentru Federer. Pentru că un geniu al tenisului nu moare dintr-o dată, Federer încă trăieşte, probabil cu gândul la iarba de la Wimbledon, dar moare câte puţin în fiecare semifinală pe care o pierde în faţa celor doi jucători menţionaţi mai sus. Cu Rafa nu s-a mai întâlnit de la finala de la antipozi, în condiţiile în care între timp Rafa a mai jucat 3 finale. Ceea ce înseamnă că cel care nu reuşeşte să mai ţină pasul cu tenisul actual este Federer. Rafa a mai câştigat, în afară de MC si la Indian Wells, în faţa lui Murray, un meci fără istoric, iar apoi la Miami s-a sufocat în faţa tinereţii şi entuziasmului unui tânăr argentian, Del Potro (20 ani) în sferturi de finală, după ce în setul decisiv avea 3-0 la ghemuri.

Revenind la MC, aici Rafa a revenit acasă, adică pe zgura care l-a consacrat încă de la 18 ani de când nu mai pierde niciun meci aici sau la Rolland Garros. Finala a fost una strânsă, în primele seturi, dar câştigată destul de uşor de Rafa în setul decisiv. Aici la 2-0 pentru Rafa, pe serviciul său, Djokovici a câştigat, a făcut rebreak, şi sincer să fiu m-am bucurat. Nu, nu sunt superstiţos, dar la 3-0 pentru Nadal în decisiv aş fi revăzut parcă scenariul din meciul cu Del Potro. De la 2-1 Novak nu a mai câştigat însă niciun ghem, Rafa câştigând detaşat acest meci. Dar ce uşoare sunt cuvintele, a câştigat detaşat, şi cât de intense sunt momentele trăite de Rafa pe teren. Câtă forţă, voinţă şi suflet pune în fiecare lovitură, cât talent şi câtă muncă se ascunde în spatele fiecărui lung de linie executat cu ambele mâini de undeva de lângă fundul terenului; sau cât control în forehand-urile cros care fascinează. De câte ori simt nevoia să scriu despre performanţele lui Rafa mi se pare că nu reusesc să descriu trăirile sale, încep întotdeauna să îi număr performanţele recordurile, lucrurile palpabile, vizibile, cu care noi, fanii lui Rafa le răspundem fanilor lui RF, şi cu care ne mândrim de parcă noi le-am fi realizat. Dar mai important, de 5 ori mai important şi mai emoţionant este surprinderea modului în care el reuşeşte aceste recorduri, aşa cum chiar Rafa a zis, mi se pare, după Australian Open, "îmi dă satisfacţie mai mare să muncesc pentru obţinerea victoriei decât victoria în sine"!

Incursiune în viaţa unui pitic

Viaţa unui pitic este destul de interesantă, complet diferit de a noastră, e plină de aventuri şi obstacole pe care noi le-am depăşit prin clasa a V-a. In lumea construită pentru cei cu înălţimea medie de 1.78m, un om care măsoară 1m se simte tot timpul ca un copil căruia părinţii i-au pus toate obiectele periculoase pe un dulap înalt. Trebuie mereu să ţină capul sus când vorbeşte cu noi, ca şi cum noi nu am putea sa ne aplecăm la nivelul lui, şi am putea face asta fără să pară un gest de milă, ci unul de prietenie sinceră.  El se poate considera un extraterestru ajuns pe planeta noastră, sau un om ajuns pe o planetă de oameni uriaşi şi răi. Mai ales răi, pentru că pe lângă aspectul interesant al vieţii unui pitic mai există şi un aspect negativ, acela al neadaptării lor în viaţa noastră, ne uităm ciudat la ei, deşi noi am fost cândva la fel de mici, chiar dacă acel timp a trecut de ceva vreme. Una din cauzele pentru care îi considerăm ciudaţi este pentru că toţi piticii par a semăna între ei. Am un vecin pitic care seamănă destul de mult cu piticul celebru din American Pie, film care nu a făcut o imagine foarte bună piticilor de pretutindeni. Mai ales pentru că în optica noastră toţi piticii seamănă între ei, vom asocia imaginea oricărui pitic pe care îl vedem cu cea a celui mai cunoscut pititc, şi în acest moment, din păcate, printre cei mai cunoscuţi pitici este acest personaj fictiv destul de ciudat. 

Am cunoscut mai deaproape un singur pitic atunci când eram în liceu, locuiam în acelaşi cămin şi pot spune că era cât se poate de normal, poate chiar prea normal, era foarte studios, poate că asta reprezenta pentru el un refugiu. Dar nu văd de ce nu ar fi acceptati în societate la fel cum sunt acceptaţi copii. Înălţimea fizică a unui om nu poate să impună locul lui în societate. Sigură că un pitic nu poate juca baschet în NBA, dar nici eu  nu pot, nu poate juca fotbal în Serie A, la naiba, nici eu nu pot, insa eu nu as putea ajunge presedintele Americii, dar un pitic ar putea (alegerea lui Barack Obama a deschis calea spre o democratie dusa la un alt nivel). Fiecare om are rolul lui în această viaţă, şi dacă putem afirma că nu noi am cerut existenţa ci ni s-a dat ca un dar, atunci trebuie să realizăm că acea entitate superioară (Dumnezeu) care ne-a dat viaţă a făcut-o pentru un scop, care este de obicei unul bun. De modul cum ajungem noi să atingem acest scop sau nu, de modul în care noi ne construim un alt scop tangenţial sau dimpotrivă, opus scopului pentru care am fost creaţi, suntem responsabili însă fiecare în parte. Piticii nu ne ocupă prea mult loc pe planeta aceasta suprapopulată, dar merită mai mult timp în viaţa noastră, poate că în viitor un mod al evoluţiei pentru a încăpea toţi pe pământ ar fi să fim pitici.