Saptămâna trecută, în Duminca de Paşte, la Monte Carlo, un jucător a câştigat premiul cel mare, în capitala europeană a jocurilor a fost singurul care a reuşit Quinta Royala şi a câştigat pe lângă o sumă cu 6 zerouri, încă o pagină în istoria sportului alb. Numele lui este unul cunoscut, dar totuşi îmi place să îl pronunţ de mai multe ori, Nadal, Rafael Nadal, cel care potrivit lui CTP practică: nu tenis, ci raftenis, un fel de tenis dus dincolo de legile fizicii cunoscute de restul jucătorilor umanoizi. Această victorie, a cincea consecutivă pe zgura de la MC, este un preludiu pentru a cincea victorie care ar trebui să urmeze firesc la Rolland Garros, ea marchează o nouă etapă a supremaţiei tenisului total prin care Rafa la doar 22 de ani egalează numărul record de victorii la turnee din Master Series, deţinut până acum de Roger Federer.
Victoria de la MC nu a fost una simplă, Nadal întâlnindu-i în semifinale si finală pe cei mai în formă jucători în acest moment, în următoarea ordine, Andy Murray în semifinale şi Novak Djokovic în finală, aceşti "lupi tineri" ţintind tot mai mult spre locul 2, deocamdată, care se clatină tot mai mult pentru Federer. Pentru că un geniu al tenisului nu moare dintr-o dată, Federer încă trăieşte, probabil cu gândul la iarba de la Wimbledon, dar moare câte puţin în fiecare semifinală pe care o pierde în faţa celor doi jucători menţionaţi mai sus. Cu Rafa nu s-a mai întâlnit de la finala de la antipozi, în condiţiile în care între timp Rafa a mai jucat 3 finale. Ceea ce înseamnă că cel care nu reuşeşte să mai ţină pasul cu tenisul actual este Federer. Rafa a mai câştigat, în afară de MC si la Indian Wells, în faţa lui Murray, un meci fără istoric, iar apoi la Miami s-a sufocat în faţa tinereţii şi entuziasmului unui tânăr argentian, Del Potro (20 ani) în sferturi de finală, după ce în setul decisiv avea 3-0 la ghemuri.
Revenind la MC, aici Rafa a revenit acasă, adică pe zgura care l-a consacrat încă de la 18 ani de când nu mai pierde niciun meci aici sau la Rolland Garros. Finala a fost una strânsă, în primele seturi, dar câştigată destul de uşor de Rafa în setul decisiv. Aici la 2-0 pentru Rafa, pe serviciul său, Djokovici a câştigat, a făcut rebreak, şi sincer să fiu m-am bucurat. Nu, nu sunt superstiţos, dar la 3-0 pentru Nadal în decisiv aş fi revăzut parcă scenariul din meciul cu Del Potro. De la 2-1 Novak nu a mai câştigat însă niciun ghem, Rafa câştigând detaşat acest meci. Dar ce uşoare sunt cuvintele, a câştigat detaşat, şi cât de intense sunt momentele trăite de Rafa pe teren. Câtă forţă, voinţă şi suflet pune în fiecare lovitură, cât talent şi câtă muncă se ascunde în spatele fiecărui lung de linie executat cu ambele mâini de undeva de lângă fundul terenului; sau cât control în forehand-urile cros care fascinează. De câte ori simt nevoia să scriu despre performanţele lui Rafa mi se pare că nu reusesc să descriu trăirile sale, încep întotdeauna să îi număr performanţele recordurile, lucrurile palpabile, vizibile, cu care noi, fanii lui Rafa le răspundem fanilor lui RF, şi cu care ne mândrim de parcă noi le-am fi realizat. Dar mai important, de 5 ori mai important şi mai emoţionant este surprinderea modului în care el reuşeşte aceste recorduri, aşa cum chiar Rafa a zis, mi se pare, după Australian Open, "îmi dă satisfacţie mai mare să muncesc pentru obţinerea victoriei decât victoria în sine"!
Nadal the best
RăspundețiȘtergere