Anna Karenina

Am să încerc, începînd din acest an să fiu mai activ pe blog, şi o idee care mi-a venit pentru a mă ajuta în acest demers, a fost aceea de a posta impresii la cald după fiecare carte importantă pe care o citesc. În această perioadă cumpăr colecţia de cărţi de la Adevărul şi încerc să citesc din colecţie cărţile pe care nu le-am citit până acum.

Mă gândesc că aceste postări sunt o reinterpretare modernă a rezumatelor pe care eram nevoit să le fac în liceu sau pe care mai apoi le scriam din proprie iniţiativă.

Prima carte scrisă de Lev TOLSTOI, pe care o citesc, Anna Karenina, mă duce cu gândul la un eveniment din liceu, sau din seminar, atunci când am mers la bibliotecă hotărât să citesc Tolstoi, după ce citisem Dostoievski, cel mai probabil Fraţii Karamazov, şi mă gândeam să citesc Război şi Pace, luând primul din cele 3 volume din bibliotecă în mână şi răsfoindu-l mi s-a părut o carte greoaie şi am renunţat să o citesc, ba chiar am rămas cu o impresie destul de greşită despre stilul de scris al lui Tolstoi. Aproape 10 ani mi-au trebuit să trec peste acest eveniment şi să iau o altă carte de Tolstoi, Anna Karenina, pentru a încerca să o citesc, pentru a-mi schimba total părerea despre Tolstoi - unul dintre cei mai mari scriitori ruşi şi o somitate a literaturii universale. Încă nu am citit Război şi Pace; deci nu ştiu cum aş percepe acum acea carte, însă Anna Karenina, este o carte superbă.

Cartea, în două volume, surprinde în paralel, pe episoade, evenimentele petrecute în mare parte familia Karenin şi Levin, deşi surprinzător începe în familia Oblonski. Deşi Anna se trage din această familie, Stefan, fratele ei nu este personaj principal, cum ne-am închipui din începutul cărţii. Pentru cei care nu au citit încă această carte nu voi detalia foarte mult acţiunea, pentru a lăsa ca citirea ei să fie mereu o descoperire, însă voi adăuga, că drama Annei, care este una din acţiunile principale, este descrisă într-o manieră deloc critică de către autor, dar nici nu este privită cu compasiune, ci lasă să se întrevadă trăirile şi sentimentele acesteia şi ale celor din jurul ei, pentru ca cititorul să perceapă evenimentele prin ochii acestora. În cealaltă poveste a cărţii Levin trăieşte foarte intens orice eveniment şi încearcă mereu să gândească în locul celorlalţi, ceea ce nu îl ajută, suferă drama bolii fratelui său şi pe finalul cărţii descoperă filosofia de viaţă care să îl ajute să fie fericit prin intermediul religiei, pe care o refuzase pentru mulţi ani în viaţa lui.

Pentru cei care au citit deja cartea, sunt sigur că vă amintiţi cu plăcere de ea, iar pentru cei care o vor citi, nu numai că merită efortul, dar este un must al literaturii ruse, şi de ce nu universale.