S-au spăimântat stăpânii lumii

S-au spăimântat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și un dușman văzură-n fiul
Dulgherului din Nazaret

E greu să citesc aceste versuri fără să le cânt. Cât de adânca este înțelepciunea populară a creștinului român. Iisus nu a fost ”de facto” fiul lui Iosif (dulgherul din Nazaret), dar a fost perceput ca atare de contemporanii Săi. Aceștia nu vedeau în el pe Fiul lui Dumnezeu, dar, în mod aproape inexplicabil s-au spăimântat de El. Ce îi speria însă? Apostrofările Sale pentru atitudinile incongruente cu chemarea pe care o aveau în calitate de conducători ai poporului ales.

Mergând mai departe, stăpânii lumii face referire la toți cei care de-a lungul veacurilor au făcut din Fiul lui Dumnezeu un dușman prin acțiunile lor nedemne de starea de coroană a creației văzute. Dar prin excelență aceste versuri se referă la cei care dețin (iluzoriu) putere aici pe pământ. Ori de câte ori această spaimă se manifestă prin dușmănie și atitudine neomenoasă către semeni, ar fi bine să le aducem aminte cât de efemeră este ”puterea” pe care o dețin.

Deșarte sunt toate planurile lor, așa cum zice psalmistul: parafrază: În zadar vă sculați dis de dimineață și vă culcați noaptea târziu, voi cei care mâncați pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul, în zadar v-ați osteni. 

Are loc în ontosul unor oameni cu putere de decizie un fenomen al inversării valorilor, al uitării perceptelor biblice elementare, al unui crez limitat în ziua de mâine, o angoasă inutilă le întunecă intelectul, rațiunea, care este legătura omului cu Dumnezeu este înlocuită de instincte de auto-apărare inexplicabile.

Este dificil de exprimat atitudinea acestora pentru că este atât de nenaturală, atât de contrară logicii, sintezei și analizei. Pornind de la premise greșite, infulențați de minți și mai puțin luminate, aceștia sucumbă într-o stare de letargie spirituală, o comă a gândirii, o descompunere a spiritului. Schimonosirea chipului lui Dumnezeu în om, depărtarea acestuia de asemănarea cu Creatorul său revelează o creatură ludică, țărână amestecată cu apă. Exprimând acuze prin argumente exprimate pe jumătate, trunchind logica, aceștia se ascund în spatele funcției, în spatele unei anume temeri de neînțeles, teama îi consumă și le transfigurează starea de spirit într-o perpetuă nulitate.

Lipsa de argumente, cauzele închipuite, nerespectarea valorilor, lipsa cuvintelor, și implicit lipsa Logosului, Cuvântului de viață dătător este expresia cea mai stridentă a unor caractere superflue.

Strivit de aceste absurdități, spiritul are nevoie de timp pentru a analiza, gândi, replasa, restructura și reimagina relațiile cu mediul  pentru a construi un pod de piese de lego strâmt cât cărarea mântuirii pentru a trece peste mlaștina lipsei de coeziune. Nu, nu în rațiune, nu în intelect, ci doar în spiritul unit prin rugă, prin gândul înălțat la cer, este posibilă trecere peste acest pod.

Am sintetizat în gând mai demult atitudinea acestor stăpâni ai lumii, așa: Ei vor spune: Dumnezeu ne-a făcut ca să ne mântuim pentru că asta Îi convine Lui. Este spre propria lui bucurie, spre lauda Sa proprie. Știu ca sună a blasfemie, dar într-o astfel de schemă este contorsionată gândirea lor.

Și trebuie curaj, verticalitate și vârtute pentru a merge mai departe pe drumul drept. Și credință, și smerenie, și iubire. Credință pentru că doar Dumnezeu ne poate trece peste încercări. Smerenie pentru că orice început este posibil prin ea, și descotorosirea de cei ce trag spiritul în jos, reprezintă un nou început. Și iubire pentru a ne ruga ca ei să își vină în fire.

Egg of Columbus

At this point there were only two options. Run or die. Well, the second wasn’t really an option; it was more like an exit with nothing very clear behind the door. The first option though, wasn’t really appealing either, because running will always be a middle point rather than a purpose in itself. While dying is not a purpose either, it does seem like, after we die, people look back on our life and think that we had a point that we aimed for and had reached it. Even though most of us know things are not quite like that. So even if I’m sure you will say RUN is what I SHOULD have done, it’s not. It’s not DIE either, though, is FIGHT BACK. Now you will say that this is not fair, that just a few seconds ago I told you that there were only 2 options left. And that coming up with a third now it’s cheating, but even though you didn’t knew the situation, yet you still made a decision in running, just because we all have a bias of believing that we can make big decision if we are faced with danger, when in fact, most of the time we can analyze big decisions in other people’s perspective, but we take time, too much time, when it comes to our own decisions, and most of the time, we don’t take a decision, we let time decide. Saying that we could have find that solution instead of recognizing someone’s brilliant moment goes at least as far as Columbus’s egg story [having his discovering of America seem like anyone else could have done, Columbus asked for an egg to be brought to the table and told the man at the table to have the egg stand on its end, and no one knew how to do it, then Columbus took the egg and broke it slightly at the end and the egg stood up]. Fighting back is the option where we don’t let the time decide, we don’t die and we don’t run. It’s the way of the warrior. It’s the only way we can survive among other 7 billion souls. So at this point there was actually one viable solution, Fight back, or just fight. And this moment is from the day you’re born until the day you die. What you fight for or what you fight against is a decision that changes your life, so you have to make it wisely. So don’t believe if someone tells you there were only 2 options. Don’t be biased by words and try to find the meaning behind them.

Constantin - The Name

27 Februarie, anul 274, în orasul Nisus, localizat în Serbia de azi, se naşte Constantin, fiul împărătesei Elena, numit astfel după tatăl său. Ajunge Împărat al Impeiului Roman, şi cu toate că se botează doar pe patul de moarte, cu botez semi-arian, are o influenta decisivă asupra viitorului creştinismului, prin edictul din Milano (pe atunci numit Mediolanum) din 313, prin care acordă libertate creştinismului. Având în vedere faptul că până atunci creştinii erau prigoniţi de aproape 3 secole, această decizie este justificativă petru sanctificarea Împăratului Roman. Numele de Constantin, provine din limba latină, de la numele Constans, care înseamnă, stabil, constant, ferm.

August 1946. Suntem la câţiva ani după război, lumea încearcă să îşi revină, undeva într-un sat din Sibiu, unii oameni se acomodează cu pacea, alţii cu pierderea celor dragi. O parte din bărbaţii s-au întors de "pe front" de unde soţiile sperau să se întoarcă vii. Vara este căduroasă, pe atunci nu exista expresia, "încălzire globală" iar toată lumea lua acest fapt ca fiind dat de Dumnezeu. După o zi de muncă în căldura oamenii merg la casele lor mulţumiţi. 13 Mai 1947, într-o familie din Rîu Sadului, se naşte un băiat, numele nu i-a fost ales deja, singura posibilitate a acestor oameni de a cunoaşte dacă cel ce se va naşte va fi băiat sau fetiţă era bazată pe superstiţii legate de geometria burticii femeii însărcinate, sau de faptul că acesta nu s-a născut la timp, deşi aici părerile sunt împărţite, unii spunând că fetele nu vor să se nască aşa devreme, alţii, dimpotrivă acuzându-i de acest lucru pe băieţi. Cea mai comună modalitate de alegere a numelui în acea perioadă era căutarea celei mai apropiate sărbători şi alegerea numelui sfântului din această sărbătoare. 21 Mai, ziua în care se sărbătoresc Sfinţii Constantin şi Elena, este la doar 8 zile distaţă, aşadar copilul este botezat Constantin.

8 Martie 1984. Mă nasc eu, al 4-lea prunc al familiei, dar primul băiat. Cel mai probabil suntem în postul Paştelor, nu sunt foarte multe sărbători ale sfinţilor apropiate de această dată. Părinţii aleg numele de Constantin, la fel ca al tatălui. Aceasta este pe scurt povestea numelui pe care îl port, dar care are o istorie de aproape două milenii.

The Reason

O potrivire perfecta intre versuri si videoclip - Hoobastank - The Reason - Passion of the Christ.

Nadal - Sixta la Monte Carlo

Acum un an scriam un articol denumit: Nadal - Quinta la Monte Carlo, cu trimtere la cea mai bună performanță în jocul de cărți, rezultatul de azi nu mai are paralel însă în acest domeniu, de fapt nu are echivalent și atât. Rezultatul de acum un an, era magnific, și venea la puțin timp după victoria de la Melbourne, și se părea că nu mai există nimic care să îl poată opri pe cel alintat de fani: RAFA. A urmat un an plin de accidentari, nesigurante si, aproape niciun alt trofeu. Rafa a pierdut pentru prima dată în 5 ani la Rolland Garros, a ratat, din cauza accidentărilor Wimbledonul, iar apoi nu a mai reusit să treacă de semifinalele unui mare turneu. La US Open si Melbourne s-a oprit mereu in semifinale, nefiind capabil să mai facă un meci mare, după revenirea pe teren. A trebuit să se întoarcă acasă, pe zgură, și acasă la Monte Carlo, unde cu 5 victorii din 2005 încoace, este într-adevăr acasă. În cele 11 luni de când nu mai câștigase un turneu, Rafa nu a jucat prost, însă nu a jucat ca liderul mondial din 2008-2009, nu am mai văzut în jocul lui acele sclipiri, acele mingi miraculoase. Ele s-au întors azi, într-un meci fără istoric cu conaționalul său, Fernando Verdasco, aflat la prima finală de Masters 1000. 6-0, 6-1, un rezultat aproape incredibil la acest nivel, mai ales că Verdasco trecuse de Djokovic în semifinale. Cu rezultatul de azi Rafa mai stabilește un record în era OPEN, greu de egalat, câștigarea a 6 trofee consecutive la un turneu Masters 1000.

În poza de mai sus, îl vedem pe Rafa alături de Prințul Albert de Monaco, pe care în timpul meciului l-am văzut discutând ca între prieteni cu Ilie Năstase, și am realizat cu plăcere că, deși nu avem un prezent în tenis, avem măcar legende, istorie. Năstase este și el triplu câștigător al turneului din principatul monegasc.

După un astfel de meci, toți fanii lui Rafa sperăm să îl vedem pe vechiul Rafa, cel care ne aducea prin dăruirea și specatacolul de pe teren, niște emoții sportive greu egalabile. De remarcat după acest meci ar fi faptul că lui Rafa îi intră din nou una dintre loviturile sale speciale, de stângaci cu ”două forehand-uri” - backhand-ul în cros a fost azi din nou la cel mai înalt nivel. Pe Rafa îl așteaptă câteva teste dure înainte de RG, însă după meciul de azi cred că pleacă favorit în cursa pentru al 5-lea titlu în Paris. Vamos Rafa!

Ne nastem ingeri si murim demoni; sau povestea Autostivuitorului

Legătura dintre prima parte a titlului postării, și cea de-a doua, nu este foarte elocventă, dar mi s-a părut că în acest titlu pot să adun o expresie pe care am născut-o într-o clipă de inspirație :P, cu cea mai mare gafă a anului (foarte probabil), interpretarea personală pe care unul dintre acționarii de la FC Dinamo (C. Borcea) a dat-o Crezului, la un Botez, unde era naș. Faptul că ne naștem îngeri este destul de elocvent dacă ne uitam la fețele atât de senine și de luminoase ale bebelușilor, atunci cand râd ei sunt sinceri și bucuroși cu adevărat, râd cu inima, iar atunci când plang, o fac tot din inimă. Rezultă așadar că ei au o sinceritate apropiată de cea divină, nu știu să mintă, și asta este angelic. Cu cât înaintăm însă în viață ajungem să nu ni se mai pară că adevărul merită toată importanța, și descoperim că minciuna, înșelăciunea, este o unealtă amuzantă la început, și astfel descoperim și partea ascunsă a Lunii, iar aceasta ne atrage tot mai mult.

Titlul postării nu este regulă sau axiomă, nu este implacabil din punct de vedere moral sau etic, ori al raportului nostru direct cu religia. Pur și simplu, faptul că putem gândi ceea ce nu este adevărat ca fiind posibil ne plasează într-o stare de continuă posibilitate de a alege între alb și negru, sau între adevăr și neadevăr. Numind minciuna - neadevăr - se vede mai bine opoziția sa față de adevăr.

Ceea ce a făcut Borcea la acel Botez este în esență exprimarea unui neadevăr (cea de-a doua variantă, că ar fi analfabet, desi foarte posibilă, rămâne încă nedemonstrată), dar și exprimarea a ceea ce poate să nască starea de depărtare de adevăr, necunoașterea și ignoranța naște monștri, iar autostivuitorul (mai corect în limba română - motostivuitorul) este o mașinărie destul de monstruoasă dacă nu este folosită pentru scopul ei inițial.

Necunoașterea din minte a Crezului (chintesența dogmatică a creștinismului) și, mai grav, inserarea unei expresii de tip mecanic în acest simbol al credinței creștine, formează o poveste tristă din care s-a născut o celebră de acum expresie: Autostivuitorul, celebritate pe care a avut-o și încă o are Lucifer, demonul care s-a născut înger. Și Borcea, ca și noi ceilalți (majoritatea) am fost botezați, dar diferența este că nouă ni s-a spus o poveste despre Atotțiitorul.

GESTAPO

Carțile despre război reușesc mereu să mă impresioneze. ”Gestapo” e prima carte de Sven Hassel pe care o citesc. In timp ce mă apropiam de finalul cărții mi-am dat seama de ce cărțile despre război impresionează mai puternic decât filmele despre război. Pentru că în carte totul e real. Suferința sau mizeria personajelor, momentele de cruzime extremă, de nebunie, de beție, de spaimă, de angoasă în fața morții, de lașitate, de curaj, sunt reale. Nimic nu este fals, în schimb dacă urmăresc un film despre război, chiar dacă acesta este impresionant la nivel vizual, cu toții știm că actorii din film sunt murdari de ketchup și nu de sânge, și poate recurgem la acest gând pentru a nu fi prea impresionați de film. În carte nimic nu ne poate ajuta în acest mod. Aici ketchup-ul nu exista, iar sângele chiar curge din nasul soldaților când aleargă mile întregi cu masca de gaze pe față. Tranșeele sunt murdare, ploaia le face și mai mizere, iar un obuz le transformă în morminte desfăcute.

Gestapo, sau poliția secretă celui de-al treilea Reich, sau cea care face ca toate cazurile de sentință la moarte pe care le-a dictat să fie ținute secret, arse. Numele celor care ajung aici sunt șterse din istorie. Simbolul pe care îl purtau era un cap de mort. Gestapo este una din instrumentele cele mai groaznice de tortura gândite vreodată de o minte diabolică. Aici supraviețuiesc numai cei care pot să îi îngroape pe alții, cei care nu au luat niciodată numele Fhurerului (Hitler) în deșert.

Cartea descrie în prima ei jmătate, și ultimele pagini, viața unui grup de soldați dintr-un regiment de corecție, adică foști pușcăriași, criminali, violatori, legionari, mercenari, care prin modul în care sunt prezentați în carte sunt simpatici în comparație cu cei din Gestapo. Acest grup de soldați foarte bine antrenați nu se teme de nimic, decât de Gestapo. Locotenentul acestora, un tip mediocru în prezentarea primei părți a cărții ajunge în centrul atenției atunci când Gestapo, prin ”Frumosul Paul” îl interoghează pentru calomnii la adresa Fhurerului. Acesta va ajunge în închisoare, unde modul în care este tratat ar fi dus la nebunie pe cei mai mulți oameni. Deși are un as în mânecă, cu privire la deznodământul sentinței lui, finalul cărții nu îl prinde în controlul situației. Pentru ceilalți soldați din unitatea de Tancuri 27 viața merge înainte, dar pentru a face asta, își face loc prin moartea care o înconjoară.