marți, 17 februarie 2009

The Butterfly Effect şi Eternizarea




Dimensiunea eternului este identică cu infinitul dar are și distincția unui început. Dumnezeu este infinit, neavând nici început, nici sfârșit, atât ca existență cât și a ființă. Eternizarea este însă o caracteristică a creatului, deci și a omului, care pleacă dintr-un punct, se naşte într-un anumit loc și timp, și apoi ca ființă nu mai moare, rămâne în eternitate. Nici ateii nu pot nega eternizarea, pentru că ea este măsurabilă fie și doar ca amintire a celui ce nu mai trăiește. Dacă filmele care încercau să aducă omul în trecut folosind mașina timpului au descoperit ”the butterfly effect", adică faptul că omul nu poate să se întoarcă pentru că ceea ce este menit să se întâmple tot se va întâmpla cumva, și dereglarea trecutului poate duce la un viitor și mai dezastruos decât cel care s-a încercat să fie împiedicat, dacă fiecare fir de păr ne este cunoscut de Dumnezeu, și dacă mișcarea acesta browniană pe care o obsrvăm are totuși la un nivel superior un sens și o logică, asemeni unei metastructuri ce poate fi observatăm doar de la o mai mare distanță, atunci eternizarea este o caracteristică irefutabilă a existenţei, este la fel de intrinsecă fiinţei precum ADN-ul, orice moment pe care îl trăim este unic şi lasă o amprentă care nu se şterge niciodată Eternizarea este așadar imuabilă, de ea pot să scape doar cei nenăscuți, negândiți și neexistenți. Și din moment ce admitem eternizarea, trebuie să admitem responsabilitatea pe care simpla existență o cere de la noi, cum se vor materializa acțiunile noastre în acest univers, să nu ne uităm în urmă, pentru că nici măcar Dianetica nu ne poate ajuta, dimpotrivă, ci să privim fiecare acțiune din perspectiva eternizării și a modului în care aceasta va reflecta acțiunile, gândurile și simțirile noastre.
dex: ”the butterfly effect” = teorie bazată pe cauzalizate, potrivit căreia chiar și o bătaie din aripi a unui fluture poate să schimbe viitorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu