GESTAPO

Carțile despre război reușesc mereu să mă impresioneze. ”Gestapo” e prima carte de Sven Hassel pe care o citesc. In timp ce mă apropiam de finalul cărții mi-am dat seama de ce cărțile despre război impresionează mai puternic decât filmele despre război. Pentru că în carte totul e real. Suferința sau mizeria personajelor, momentele de cruzime extremă, de nebunie, de beție, de spaimă, de angoasă în fața morții, de lașitate, de curaj, sunt reale. Nimic nu este fals, în schimb dacă urmăresc un film despre război, chiar dacă acesta este impresionant la nivel vizual, cu toții știm că actorii din film sunt murdari de ketchup și nu de sânge, și poate recurgem la acest gând pentru a nu fi prea impresionați de film. În carte nimic nu ne poate ajuta în acest mod. Aici ketchup-ul nu exista, iar sângele chiar curge din nasul soldaților când aleargă mile întregi cu masca de gaze pe față. Tranșeele sunt murdare, ploaia le face și mai mizere, iar un obuz le transformă în morminte desfăcute.

Gestapo, sau poliția secretă celui de-al treilea Reich, sau cea care face ca toate cazurile de sentință la moarte pe care le-a dictat să fie ținute secret, arse. Numele celor care ajung aici sunt șterse din istorie. Simbolul pe care îl purtau era un cap de mort. Gestapo este una din instrumentele cele mai groaznice de tortura gândite vreodată de o minte diabolică. Aici supraviețuiesc numai cei care pot să îi îngroape pe alții, cei care nu au luat niciodată numele Fhurerului (Hitler) în deșert.

Cartea descrie în prima ei jmătate, și ultimele pagini, viața unui grup de soldați dintr-un regiment de corecție, adică foști pușcăriași, criminali, violatori, legionari, mercenari, care prin modul în care sunt prezentați în carte sunt simpatici în comparație cu cei din Gestapo. Acest grup de soldați foarte bine antrenați nu se teme de nimic, decât de Gestapo. Locotenentul acestora, un tip mediocru în prezentarea primei părți a cărții ajunge în centrul atenției atunci când Gestapo, prin ”Frumosul Paul” îl interoghează pentru calomnii la adresa Fhurerului. Acesta va ajunge în închisoare, unde modul în care este tratat ar fi dus la nebunie pe cei mai mulți oameni. Deși are un as în mânecă, cu privire la deznodământul sentinței lui, finalul cărții nu îl prinde în controlul situației. Pentru ceilalți soldați din unitatea de Tancuri 27 viața merge înainte, dar pentru a face asta, își face loc prin moartea care o înconjoară.

Anna Karenina

Am să încerc, începînd din acest an să fiu mai activ pe blog, şi o idee care mi-a venit pentru a mă ajuta în acest demers, a fost aceea de a posta impresii la cald după fiecare carte importantă pe care o citesc. În această perioadă cumpăr colecţia de cărţi de la Adevărul şi încerc să citesc din colecţie cărţile pe care nu le-am citit până acum.

Mă gândesc că aceste postări sunt o reinterpretare modernă a rezumatelor pe care eram nevoit să le fac în liceu sau pe care mai apoi le scriam din proprie iniţiativă.

Prima carte scrisă de Lev TOLSTOI, pe care o citesc, Anna Karenina, mă duce cu gândul la un eveniment din liceu, sau din seminar, atunci când am mers la bibliotecă hotărât să citesc Tolstoi, după ce citisem Dostoievski, cel mai probabil Fraţii Karamazov, şi mă gândeam să citesc Război şi Pace, luând primul din cele 3 volume din bibliotecă în mână şi răsfoindu-l mi s-a părut o carte greoaie şi am renunţat să o citesc, ba chiar am rămas cu o impresie destul de greşită despre stilul de scris al lui Tolstoi. Aproape 10 ani mi-au trebuit să trec peste acest eveniment şi să iau o altă carte de Tolstoi, Anna Karenina, pentru a încerca să o citesc, pentru a-mi schimba total părerea despre Tolstoi - unul dintre cei mai mari scriitori ruşi şi o somitate a literaturii universale. Încă nu am citit Război şi Pace; deci nu ştiu cum aş percepe acum acea carte, însă Anna Karenina, este o carte superbă.

Cartea, în două volume, surprinde în paralel, pe episoade, evenimentele petrecute în mare parte familia Karenin şi Levin, deşi surprinzător începe în familia Oblonski. Deşi Anna se trage din această familie, Stefan, fratele ei nu este personaj principal, cum ne-am închipui din începutul cărţii. Pentru cei care nu au citit încă această carte nu voi detalia foarte mult acţiunea, pentru a lăsa ca citirea ei să fie mereu o descoperire, însă voi adăuga, că drama Annei, care este una din acţiunile principale, este descrisă într-o manieră deloc critică de către autor, dar nici nu este privită cu compasiune, ci lasă să se întrevadă trăirile şi sentimentele acesteia şi ale celor din jurul ei, pentru ca cititorul să perceapă evenimentele prin ochii acestora. În cealaltă poveste a cărţii Levin trăieşte foarte intens orice eveniment şi încearcă mereu să gândească în locul celorlalţi, ceea ce nu îl ajută, suferă drama bolii fratelui său şi pe finalul cărţii descoperă filosofia de viaţă care să îl ajute să fie fericit prin intermediul religiei, pe care o refuzase pentru mulţi ani în viaţa lui.

Pentru cei care au citit deja cartea, sunt sigur că vă amintiţi cu plăcere de ea, iar pentru cei care o vor citi, nu numai că merită efortul, dar este un must al literaturii ruse, şi de ce nu universale.

My Little Sunshine

De data aceasta o sa las pozele sa vorbeasca, dau doar detaliile principale:

Greutate: 3700 g

Lungime: 54 CM

Nota nastere: 9

Data nasterii: 13 Ianuarie 2010

Ora nasterii: 13.40

Primul meu bebe, prima mea fetita: ladies and gentlemen, I present to you:

Dancu Atena Elena

BiblioLeapsa

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

- nu, niciodata nu indoi paginile din carti, daca citesc o carte care nu are semn, imprumut de la o alta carte semnul de carte.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

- am primit Quo Vadis de ziua mea in 2009. Este o carte superba.

3. Citiţi în baie?

- Da. Nu prea am mult timp liber, deci citesc si in baie.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

- Da, la prima intrebare. La a doua: surpriza.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte?

- Imi plac colectiile de la Adevarul si Jurnaul National, pentru ca sunt foarte accesibile.

6. Care este cartea preferată, cartile preferate?

- Fratii Karamazov de Dostoievski, Agonie si Extaz de Irving Stone, Alchimistul de Paulo Coelho etc.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

- Biblia, trebuie recitita mereu.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

- mi-ar placea sa ma intalnesc cu Paulo Coelho sau cu Stephenie Meyer, le-as pune intrebari legate de unele din cartile scrise si as cere sfaturi legate de modul de a scrie.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

- nu vorbesc foarte mult despre ceea ce citesc pentru ca asta mi-ar taia din timpul in care citesc.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

- cateodata exista o putere ascunsa in acea carte care ma face sa o cumpar sau citesc, de cele mai multe ori sunt carti care apartin patrimoniului culturii universale si simt nevoia sa mi-l impropriez.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

- Biblia

12. Care este locul preferat pentru lectură?

- Oriunde

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

- de obicei ascult muzica la casti cand citesc, ma ajuta sa ma concentrez pe carte daca in jur e zgomot, muzica nu e zgomot.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

- da, chiar in dec 09 Twilight de S. Meyer, nu am gasit varianta in engleza in librariile din Cluj.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

- in ultimul timp citesc mai multe carti pe care le-am cumparat, dar as imprumuta la nevoie, imi place sa cumpar carti.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

- un univers in care trebuie explorat

17. Cate carti ati citit in 2009?

- 25 :D

18. Care sunt cartile care v-au impresionat cel mai mult in ultimul timp?

- am citit saga Twilight, adica: Twilight, New Moon, Eclipse si Breaking Dawn, primele carti cu adevarat voluminoase citite in engleza. M-a impresionat nu neaprarat in mod placut Procesul lui Kafka, care este, asa cum si autorul si-a dorit, o carte ciudata.

How many Universes are there? Where is Home?

People say there is only one Universe, endless, that our mind cannot reach out to understand, and that might be true, but inside our little world called Terra, I do wonder how many Universes are there? And here I want to talk about that kind of universes that has a material ground but is rather more present through our thoughts in the world we live in. Each group of people that gathers around an idea is actually giving birth to a new Universe, as long as that Idea is new, or at least they give birth to a new galaxy in an Universe already created by other group, a bigger and older group of people. Giving this fact we find ourselves in the situation of choosing between groups/Universes, because the problem with this groups is that sometimes they become more esoteric than they intended to be, so they grow more and more and sometimes a galaxy from one of this universes is dividing itself from the mother universe and creating a new one. When young people go to school we call it University, and there they meet their first knowledgeable Universe. Then they go to work and the environment where they spend all day is another Universe, and maybe or for sure this is the way the world is suppose to be, and now that the science and technology have developed so much, we can see more easily this fact.

How this Universes come to life, how they grow from a little idea to a great or not way of life, from an apple to a watermelon, form stone to gold, and from ashes to diamonds, is always a mystery, the mystery of life. How does a small group of fishermen help the Truth of Jesus come to be known by billions? How does one man like Columbus conquer the oceans to discover a New World? How did this little blog post started and where does it lead the reader?

Well actually at the last question I will try my best to answer. We live our lives in many Universes but we don't always chose wisely the Universe we live in, we see other peoples Universes all day long, we wish to be apart of the Universe of happiness, but we definitely don't want to e in a Universe of mourn or pain. We have too seek young the Universe that gives us stability, that gives us hope and a smile. We wonder through the black unknown looking for our own Terra. Some of us find it, some are lost in a bigger universe that they need, and some are satisfied with less. Some find their Universe in money, some in fame, some in power others in their family or in their jobs, some still look for their place on Earth, gasping small parts of virtual or real Universes owned by others, stronger other. Some people are heroes and others villains, but the distance between them is sometimes to small, and a hero can easily become the villain. But some of us make it farther, they find their Universe here on earth at first and then they aim for the stars and look for the closest one; some of us have found their Universe, it's the Sun and beyond the Sun the light that comes from The One that gave birth to the sun. Those of us are Home.

Feeling alive

One of my best friends almost got run over by a car this morning on the cross walk. When he told me the story I was thinking about the show on Discovery, called ”Seconds from Disaster”, probably for him it was less than a second from disaster, but he managed to see the car in the last moment and put his hands on the side of the car and made a little jump back, as the car braked and stopped 3 feet after the cross walk. The good thing about this is that it happened just 30 feet from the emergency room so this may explain why the driver was speeding on the cross walk while another car was stopped to let him cross the road. She had a very good excuse too, as she was in a hurry to get to classes. There are many thing we think about when we are doing our daily routine and crossing a road through the cross walk shouldn't be unsafe, but this experience has made me realise that we always need to stay focused and trust only our eyes before engaging in any type of action that has a potential danger. Most of all this type of experience makes you feel alive, you don't have time to see your whole life in front of your eyes, like they say in the movies, you just react as good as you humanly can in those circumstances. There are actually two ways you can get out from this type of situation, you either feel alive, or you don't.

Un subiect tabu

OK, recunosc, în momentul în care m-am apucat să scriu acest blog nu aveam încă un titlu pentru el, așa că să nu vă imaginați că eram foarte sigur ce o să aștern pe hârtie mai jos. De fapt aveam o idee pe care o țineam de mult înăuntru și pe care doream să o exprim, aceea a modului în care plecăm. Modul în care omul pleacă este de cele mai mutle ori un subiect tabu, de aceea și mie îmi este destul de greu să scriu despre acest lucru, însă dacă acest gând m-a găsit trebuie să îl exprim. De fapt prin rândurile acestea nu exprim neapărat un gând ci mai mult o întrebare, cel mai probabil retorică. Cum e mai bine să plecăm sau cum își dorește fiecare dintre noi să plece? Folosesc acest ”eufemism” plecare, pentru că, cuvântul moarte este prea puternic și nu prea reușim să îl asimilăm atât timp cât în sângele nostru pulsează viața. Îmi aduc aminte la un moment dat în timpul facultății predica unui coleg dintr-un an mai mic, cu o morfologie de călugăr, care predica în genul Savonarola, și care a început în timpul predicii să repete în timp ce bătea cu pumnul în pupitru: moarte, moartea, moartea. Am uitat toate celelalte idei din predica lui, dar nu am putut uita acest moment. Am ascultat sute de predici de-a lungul anilor, și doar câteva momente mi-au rămas în memorie, printre care și acesta. Nu l-am considerat atunci foarte potrivit, ba chiar exagerat, dar faptul că mi-a rămas în memorie mă face acum să folosesc acest cuvât plecare, ca substitut al cuvântului care nu menajează pe nimeni.

Așadar întrebarea pe care doresc să o adresez, este cum e mai bine să plecăm, anunțând din timp sau fără de știre. E mai bine să pleci cu un avion sau o mașină, care ajung la o altă destinație decât cea inițială? sau să pleci de pe patul unei lungi așteptări, în urma descoperirii unei călătorii pe care trebuie să o efectuăm fie că ne dorim sau nu acest lucru? iar marea majoritate dintre noi nu ne dorim această călătorie, pentru că nu suntem pregătiți, pentru că nu știm care va fi destinația noastră. Desigur, din punct de vedere spiritual, e mai bine să fii pregătit pentru această călătorie, dar din punct de vedere uman avem probleme în a accepta acest destin. Oare putem vreodată să spunem că suntem pregătiți pentru această călătorie? Ce sentimente trec prin inima celui care face această călătorie, când, dintr-o dată, se trezește pe noua direcție a vieții, care nu-l mai duce orizontal, ci vertical, undeva, și ce sentimente sunt în inima celui care știe că peste un an sau 2 luni ori 2 zile va face această călătorie? Cu cât este mai pregătit cel din urmă de ceea ce îl așteaptă la destinație? Deși la această ultimă întrebare pare foarte probabil să răspundem că este foarte pregătit față de primul, aproape fiecare om a trecut printr-o experiență de frică, ce l-a făcut să promită că dacă va evita acestă călătorie va deveni alt om, și totuși majoritatea, odată ce frica trece, redevin cei din trecut, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și uită, sau încearcă să uite de acea apropiere de un destin diferit. De ce ne temem să vorbim despre această călătorie din moment ce fiecare dintre noi e sigur că aceasta va veni, la fel cum vine în fiecare lună factura la curent? Tocmai pentru că știm că odată cu această călătorie nimic nu va mai fi la fel, toate lucrurile de care ne-am atașat aici pe pământ vor rămâne în urmă iar această călătorie o facem singuri. Dacă viața este o fugă de singurătate, iar moartea este o cursă împotriva comuniunii, faptul că ne găsim la mijlocul acestei lupte ne face să realizăm că această călătorie are o destinație diferită de toate celelalte dinainte. Omul se teme să o plece în această călătorie, pentru că nimeni nu a reușit să plece de mână cu celălalt, nici măcar Romeo și Julieta, ci fiecare pleacă singur pe acest drum. Dacă am reuși să aflăm care sunt trăirile celui care se află în fața călătoriei și totuși o duce la capăt, nu cele ale celor aflați în apropierea ei, dar care reușesc să nu plece în această călătorie, am putea să spunem poate cine e mai fericit, cel care știe data la care trenul acestei călătorii va pleca, sau cel care este luat prin surprindere și realizează ca într-un vis că se află singur în acest tren ce duce spre infinit.

p.s. - recomand cartea ”Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, celor care doresc să aprofundeze aceste idei.